Editorial Mihai Găinușă: Răvășitul oilor

E timpul răvășitului oilor, momentul în care mioarele grase,
frumoase și burduhănoase coboară de la munte și sunt primite cu
drag de stăpânii nerăbdători să guste din brânza lor. Nu e nimic
nou sub soarele izlazului. Tradiția vine din vremuri străvechi,
când ciobanul a răvășit bieții locuitori ai satelor de lângă
București și i-a tuns șmecherește de lâna terenurilor. Au urmat
pâlcurile de generali ai Armatei, care au răvășit la rândul lor,
nepedepsiți, zestrea de la stat.

Frumoasa istorie a oilor românești roș-albastre continuă cu
răvășitul berbecului Păunescu, lăsat fără coarnele clubului.
Ciobanul a umplut apoi putinicile de telemea cu bani și le-a cărat
prinos la Athos. Și, bineînțeles, pe la cazinouri, ca să se pună
bine și cu îngerii adversari. A răvășit și turma de la Buzău. A
încercat și pe dealurile Europei, dar oile lui erau prea slabe,
și-n loc de puncte, au lăsat amintire doar căcăreze. Ba, la un
moment dat, păstorul priceput a sărit și calul, măgarul, și a
răvășit niște lupi, sechestrați în portbagaj. După ce a răvășit cu
bani justiția, a revenit la obiceiurile ancestrale. Turma de la
Urziceni coboară, așadar, de pe muntele gloriei aducătoare de
puncte europene direct în saivanul primitor din Ghencea. Unde o
așteaptă noua oaie neagră, la antrenamentul de răvășire completă a
tacticii lui Pițurcă. E timpul răvășitului oilor.